Întotdeauna mi-au atras atentia documentarele despre creierul uman, puterea lui inimaginabila asupra unui corp ambulant. Ambele puse intr-un pachet, formand binecunoscutul element "om". Se spune ca folosim atat de putin din capacitatea acestui component, ce il avem chiar inauntrul nostru. Ne folosim atat de putin de propriul nostru creier.
Unii spre deloc. Si depasesc aici orice tema a vreunui documentar. N-am date concrete, cifre, referate sau studii de specialitate. Doar speculez.
Dar as avea atâtea exemple de nume, de situatii intalnite pe parcursul acestui traseu numit "viata". Al meu a căpătat de foarte multe ori formele imposibil de parcurs ale unui labirint. Dar, sincer, pe orice alee m-as fi aflat, m-am impiedicat mereu de aceste entități. Care traiesc cu creierul la îndemână lor, si refuza sub orice formă sa si-l folosească.
Mie mi se pare totul atat de simplu. Cred in simplitate. In simplitatea deciziilor, in simplitatea sentimentelor, in simplitatea binelui. La fel de simplu mi se pare sa gandesti si mai apoi sa exprimi.
Am invatat, din pacate, ca exista prea multe persoane care exprima fara sa fi trecut prin primul procedeu. Gandirea.
Si m-am imbolnavit. M-am abatut de la lucrurile mele simple si m-am oprit in loc sa inteleg prostia. Am combatut-o, m-am luptat cu ea, in speranta ca voi reusi sa schimb ceva. Si am schimbat. In defavoarea mea, mi-am schimbat starea psihica, din bine in rau.
E un proces al naibii de greu. Ca sa te înțelegi cu un om prost, trebuie sa incerci sa ii intelegi mai intai punctul de vedere, unghiul din care priveste lucrurile. Evident ca am avut aceeasi concluzie mereu: e obositor, e extenuant sa incerci sa fii prost, sa te pui in pielea unui asemenea personaj. De aceea nu inteleg cum unii o fac involuntar o viata intreaga.
Prostia e un virus. Mie mi se pare letal, dar vestea buna pentru fiecare dintre noi este ca avem antivirusul instalat de când incepem sa traim. E creierul. E propriul creier. Folositi-l cu incredere!