Mai ai sa-i ceri mamei tale bani... sa o lasi sa te iubeasca. Sunt uimita spre dezgustata din ce in ce mai mult de puterea pe care banii si-o exercita asupra anumitor persoane.
Mereu am crezut ca influenta banilor nu poate fi decat una pozitiva asupra oamenilor... intr-o relatie, intr-o prietenie, chiar si intr-o amiciție. M-am inselat mai mult decat ma puteam insela daca as fi prevazut un viitor cutremur.
Si ma cutremur eu. Acum. Cand vad. Simt. Ascult. Si tolerez. Oameni. Care atunci cand vorbesc... vorbesc in bani. Cand simt.... simt in bancnote.
Imi cer iertare mie insami pentru toti oamenii pe care i-am crezut umani si doresc tuturor doar ceea ce ei vor pentru ei insisi. Pentru mine, căldură sufleteasca, iar pentru ei... gheata... gheata bunurilor materiale.
Nu mai sunt copil, desi in situatii ca acestea, mi se dovedește dur contrariul: dar daca ar fi sa mai scriu o scrisoare catre Mos Craciun:
Nu-mi doresc sa-mi dai decat ceea ce sufletul si fiinta mea umana pot darui celor din jurul meu, iar pentru cei ce ma înconjoară nu-mi doresc decat ceea ce sufletul fiecaruia in parte imi poate darui mie. De fapt, cred ca doar asta mi-am dorit si pana acum. Pentru ca mi-a dat. Mie mi-a daruit: familia si 2-3 persoane ce ma iubesc neconditionat.... si celorlalti... nimic.... ceea ce am si primit din partea lor.
Insa pentru majoritatea, nimicul echivaleaza in bani. As bea un pahar in cinstea voastra, dar m-a invatat tata sa nu ciocnesc cu oameni care n-au nimic de spus. Maxim... va las sa-mi platiti paharul!
Santa is coming!