E a treia oara cand scap telefonul din mana. Ma aplec spre podea si ma uit spre el ca si cum m-as holba intr-o groapa adanca. Mi-e frica sa realizez cine ma suna. Timp de cateva secunde m-am gandit ca mi-ar fi placut sa se sparga. Apoi respir usurata ca nu a patit nimic. Dar el inca mai suna. Si vibreaza in acelasi timp. Atat de zgomotos pe parchetul atat de vechi. Apoi fulgerator imi trece prin minte ca poate ar trebui sa imi iau un covoras. M-as fi gandit la orice prostie doar sa nu raspund apelului primit. Intr-un final se opreste. Il ridic, il mangai un pic ca si cum se lovise si ar fi simtit. Pana sa mai fac o alta miscare, incepe sa vibreze din nou. Stiti cum e? Daca cineva suna insistent, e evident ca e ceva important. Chiar daca e fostul iubit cu care n-ai mai vorbit de cateva luni bune. Nu ca e evident? Astea sunt momentele in care chiar imi pun la indoiala inteligenta, de care ma simt atat de mandra. Fiind un apel important, raspund.
Fara sa ma straduiesc, preiau o voce de retardata. Si ingrijorata pe deasupra. Ca si cum s-ar fi intrerupt apelul acum doua minute, in timp ce imi spunea ceva de viata si de moarte. Nu ca m-ar suna dupa aproape jumatate de an. Si dupa ce rostesc "da-ul" meu atat profund, ii aud vocea. Ma gandeam ca pana acum mi-ar fi deja necunoscuta. Nicicand. Mi-este atat de familiara cum imi e alarma de dimineata. Ma intreaba ce fac. Nu mi-a trecut alta replica prin cap decat sa spun ca ma gandeam ca ar trebui sa imi iau un covoras. El rade. Cu pofta chiar. Deja simt ca ma enervez, as fi preferat sa ma sune sa imi planga, nu sa rada ca si cum absenta mea in viata lui n-ar fi insemnat nimic. Ma gandesc sa ii si inchid de cateva ori. Dar nu o fac. Poate chiar e ceva important. Da, stiu, am mai spus-o, sunt singurele momente in care ma simt chiar retardata.
Ma intreaba daca sunt bine si daca m-am gandit la el. Acum nici nu știu in ce ordine sa raspund intrebarilor. Ca sa aiba sens. "M-am gandit la tine, deci evident ca nu sunt bine." Sau "sunt bine, da, evident ca m-am gandit la tine." Dar aleg răspunsul care nu face legatura intre creier si gura. Aleg "ce vrei, ca nu inteleg?" Stiti... acel răspuns de leoaica. El imi spune ca nu poate fara mine, ca a încercat, dar nu poate.
Serios? Dupa 5 luni? Atat ti-a luat? Te prinzi greu inseamna. Nu, n-am zis asta. Doar am gandit. Lui doar i-am ras, ca si cum as fi atat de imuna la aberatiile pe care de-abia asteptam sa mi le spuna. El ma roaga, chiar frumos, sa nu rad, sa nu inchid si sa il ascult. Eu aproape ca imi doream sa il implor sa inceapa mai repede sa imi faca declaratii. Ce vreti? Mi-era dor. Doar tac. Il ascult.
Il ascult cateva minute cum imi povesteste de 2-3 fete cu care a incercat o apropiere mai mare. Deci nu vreau sa le stiu numarul celorlalte, de o apropiere mai mica. Deja inima imi bate mai tare. Da, deci acele fete, pe care din greseala, le-a si strigat pe numele meu. Ce emotionant. Si eu am avut o catea cand eram mica. O chema Lisa. Apoi cand mi-am luat caine si il chema Rex, eu tot Lisa il strigam. Da, e pura obișnuinta.
Revenim. Acele fete. Atat de diferite de mine, le lipsea acel ceva. Cred. Probabil numele meu. Imi spune ca a suferit. In bratele lor. Sper ca nu erau toate deodata, cel puțin. A suferit ca nu ma are. L-am lasat sa vorbească.
Sa ofteze.
Sa ma mai minta putin.
L-am lasat.
Ii spun ca si eu am patit acelasi lucru. Doar ca fetele erau prietenele mele. 2 la numar. Si eu le-am strigat "iubire" din greșeală, si eu am suferit in bratele lor. Nu stiu daca e vreo diferenta.
El ofteaza iar.
Il las.
Imi spune ca ma vrea inapoi.
Il cred.
Si eu il voiam inapoi. Pana sa primesc telefonul asta. Acum nu il mai vreau. I-am spus-o.
Iar ofteaza.
Dar il calmez, ii spun ca avem o soluție. Daca el a trebuit sa treaca prin toate aceste situații incomode, ca sa realizeze ca nu poate fara mine, e clar ca trebuie sa fac acelasi lucru.
Cu 2-3 baieti mai apropiati. Ii multumesc frumos ca m-a ajutat sa iau o decizie. Cu covorașul, ii spun. O sa mi-l iau in cele din urma. Vreau sa fac dragoste pe el cu acei baieti, sa nu-mi placa si apoi sa sufar in bratele lor.
Si apoi o sa il sun, sa ii spun ca inca are locul lui pe covorasul meu :)
Inchid telefonul.
Ma simt iar desteapta.