In multe cazuri nu e iubire. In prea multe.
Iti conturezi un viitor, imaginar si speri la cat de fericiti veti fi. Cand prezentul e o totala dezamagire pentru ambii dintre voi. Va agatati prosteste de iluzii moarte si ignorati nefericirea si nepotrivirea in care va scaldati.
Va imaginati cum ar arata un potențial copil... si de la partener excludeti orice posibila asemanare. Pana si calitatile sunt îndoielnice. Nu e iubire. Un copil e intruchiparea vie a celuilalt sau cel putin la asta viseaza un om îndrăgostit.
Si nu e iubire. Si nici nu pot spune daca a fost. Cand se termina totul si te uiti in urma gandindu-te la ce pierzi. Nu pierzi nimic. In doi sau de unul singur, aveai aceeasi existenta. Nu pierzi gesturi, trairi, amintiri, nu pierzi nici macar persoana. Pentru ca oricum nu v-ati avut niciodata. Asta e partea buna la o relatie fara intensitate. Nu te doare nimic atunci cand se termina. E acelasi sentiment ca atunci cand o aveai. Daca poti numi asta ca fiind o parte buna...