Acel sentiment...

Acel sentiment ca ai pierdut totul.

Acea rememorare a trecutului care te face sa suspini. Acel dor de fericire. Privind la viata ta, stii ca ai multe de care altii duc lipsa. Si totusi, in lipsa iubirii, tu simti ca nu ai avea nimic. Cand nu vrei sa mai lupti pentru nimic altceva, cand nu te mai intereseaza alte aspecte daca cel care te implinea s-a sters din harta cursului tau zilnic. Cand ai o zi proasta si de fapt realizezi ca nu e doar o zi, e inca o zi... Cand te ridici din pat, dar mai apoi nu gasesti motivul pentru care ai facut-o. Si incercand sa il cauti, devii din ce in ce mai abatuta. Cand te obisnuiesti atat de mult cu singuratatea, incat ajungi sa crezi ca asta te face o persoana puternica. Dar apoi realizezi ca asta nu i-ai dori nici celui mai varstnic pensionar. Cand in sfarsit, intr-o dimineata te trezesti cu acel entuziasm care te impinge sa iti doresti tot felul de activitati, parca amnezica de tot ce s-a intamplat. Dar mai apoi iti revine memoria pe masura ce simti din nou acea singuratate. Cand incerci sa adormi seara si singurul avantaj pe care il descoperi e ca ai tot patul numai pentru tine. Dar mai apoi pe parcursul noptii te intorci de pe o parte pe alta, simtind tot acel spatiu gol. Simti ca inoti fara incetare intr-un ocean. Si deschizi ochii. Realizezi cat este de devreme si cat de greu iti va fi sa adormi la loc. Dar poate cu putin noroc vei visa ceva frumos. Dar n-ai noroc. Tu ai incetat sa mai ai. Cand te atrag articolele despre depresie. Cand te bucuri ca afli ca de fapt este o boala. Pentru ca stii ca se poate trata. Cand te deprimi si mai tare cand realizezi ce a ajuns sa te bucure. Cand vine duminica si te gandesti ca e o zi destinata activitatilor familiale. Si tu esti singura. Dar vizionezi un film, o comedie la care altadata ai fi ras cu pofta. Dar care acum nici atentia nu ti-o poate capta. Si il dai de la inceput de cateva ori. Adormi.

Cand te trezesti a doua zi. Cu acel sentiment ca ai pierdut totul.