Ti-a dat vreodata cineva reteta fericirii? Ce cliseu... dar da, ai spune ca ti-a dat-o cineva odata. Nu era reteta de familie. Familia n-a fost fericita, nici a ta, nici a celui care ti-a impartasit reteta. Erau cateva ingrediente simple. Erai tu, era el, era iubire si mai era ceva... era timp suficient pentru amandoi. Pe parcurs timpul s-a scurs... pana la ultima picatura. Ai ramas doar tu acum. Si stii reteta. La ce iti folosește dacă ai pierdut majoritatea ingredientelor? Ai ramas asa in starea ta de letargie. Iti plangi zilele, pentru ca niciuna nu triumfa cu fericirea mult dorita.
Stai si plangi.
Ia opreste-te doua minute. Gandeste.
N-ai pierdut nimic, nu realizezi? Nu intelegi cate ai învățat? Ai reteta fericirii. Si inca mai ai un ingredient. Te ai pe tine. E singurul care nu poate fi înlocuit pentru ca reteta sa functioneze. Restul... e simplu. E ca si cum ai pune zahar brun in loc de zahar alb. Nicio diferenta la rezultat. Doar schimbi un pic denumirea ingredientelor.
Recapitulam: esti tu, nu mai e el... care era odata. Ce conteaza? E altcineva. Nu e iubire? Încetează. Poate azi sunt bani. Nu e timp? Timpul e o gluma. Poate esti doar sanatos. Asta nu e fericire?