Ti-e si frica sa o spui. Ca nu mai doare. Atat de intens l-ai trait odata. Acel dor... care nu te lasa sa dormi, sa mananci, acel dor care iti ingroapa chipul in tristețe. Un dor de o persoana draga. De persoana iubita. Cand n-o mai ai si nici nu iti mai trebuie. Când te-a dezamagit de prea multe ori si nu mai vrei sa te chinui voit. Dar ramai cu bagajul. Cel al amintirilor. Al clipelor fericite. Al iubirii desavarsite. Ramai cu chipul lui si cu un dor inexplicabil de dureros. Care iti sfasie mainile ca sa nu suni. Intregul trup sa nu alergi in cautarea lui. Intregul suflet sa nu il mai iubesti o data. Doar o data... asa suna in capul tău. Doar o data si gata.
Dar te controlezi si lasi timpul sa treacă. Zilele in rutina lor specifica, noptile in somnul lor nelinistit. Si trec. Si vine o zi. In care ti-e dor mai putin. Prea putin pentru cat de intense au fost sentimentele. In care nu te mai controlezi sa nu suni, sa nu pleci in cautarea lui. Pentru ca pur si simplu nu mai poti sa o faci. Nu mai vrei. Nu mai simti nevoia. Nu simti nevoia nici macar sa stii ce face. Ti-e un dor frumos, blajin de fostul tau iubit, ca de un vechi prieten. Pe care l-ai iubit. Enorm. Dar nici nu iti mai pasa daca el te-a iubit la fel sau daca te-a iubit pur si simplu. E un dor pe care iti face placere sa il simti. Care te face sa zambesti, sa te gandesti cu drag la ce a fost. Nici nu mai stii minusurile care te-au facut sa renunti. Si nici nu le pastrezi in inima ta. Atat de curata si noua te simti. E un dor care nu mai doare. O iubire care s-a stins. O dezamăgire pe care ai uitat-o. Si ti-e dor... sa mai iubesti din nou